Lumi Explicative

Experienta Dead Can Dance iunie 29, 2010

M-am gândit la acest articol de mult timp şi, până la urmă, m-am hotărât să nu fac o analiză cu pretenţii exhaustive, ci să recreez o privire fugară asupra ceea ce înseamnă experienţa Dead Can Dance.

Construcţia Dead Can Dance are două piese centrale: Lisa Gerrard şi Brendan Perry. Cei doi creatori de geniu au conlucrat o perioadă la ceea ce s-ar putea considera una dintre marile încercări umane de a trece dincolo. Chiar şi atunci când concertau împreună creau mult timp separat. Apoi, în mod natural, au redevenit fiecare câte o insulă creatoare plutind pe oceanul posibilităţilor umane.

Sper că nu vi se pare prea patetice consideraţiile acestea, fiindcă în acest caz nu aţi da dovadă decât de un cinism fără substanţă, cinism manelist şi purulent, simbol al unei societăţi ce promovează la nesfârşit propriul nimic. Această ignoranţă a şi permis ca, în mod nedrept, Dead Can Dance să fie considerată o formaţie gothică.

Sunt şi unii care recunosc imediat frumuseţea melodiilor şi le utilizază ca un decor drăguţ, pentru emisiuni precum Top Gear sau pentru filme precum Heat (1995), Gladiator (2000), Ali (2001), The Mist (2007).

Dar nu e nimic drăguţ în ceea ce priveşte Dead Can Dance. Totul e esenţial, fatal, cum ar preciza Baudelaire. Multe creaţii ale lor topesc influenţe diverse în constructe unitare ce sondează stări esenţiale. Apoi, plasându-se în rolul de interpretare, artistul îşi finalizează opera călătorind în „centrul” ei cum spune Lisa Gerrard. Nu vorbim aici despre ceva drăguţ, frumos sau impozant, ci de o alchimie majoră, a suferinţiei ce se transformă în iluminare.

Mulţi nu ascultă Dead Can Dance tocmai datorită amprentelor dureroase ale armoniilor, fiind incapabili sau pur şi simplu nedoritori să facă pasul dincolo alături de aceşti mari creatori.