Lumi Explicative

Dezgustul lui Paul Valéry pentru critică martie 16, 2010

Marsul neincetat al criticii (sursa> http://feathersproject.wordpress.com/)

Criticii iau în mâinile lor sigure operele pe care nu le pot crea şi le explică. Dar cum poţi să explici ceva ce nu poţi atinge? Cum poţi să te impui în esenţa unui lucru atât de exterior puterii tale de înţelegere? Cum poţi să îţi numeşti neputinţele ştiinţă? Aceste impertinenţe ale criticilor au fost greu suferit pentru Paul Valéry.

Din punctul de vedere al cunoaşterii opera este de multe ori o himeră. Pentru Valéry ea implică o indefinibilă senzaţie de univers. Această unitate dată de operă fascinează, iar spiritele cercetătoare încearcă să-i prindă regulile. Regulile descoperite sunt relaţionate între ele, iar această plasă de reguli devine bun al ştiinţei. În final, regulile vor fi instrumentele utilizate când opera devine subiectul, pacientul ştiinţei. Dar ştiinţa e departe de a fi perfectă şi presiunea ei sufocă pacientul pe care ar fi trebuit să-l îngrijească. Iată-te mort, îţi zic eu, iată-te mort, vindecat după toate regulile; căci toate exigenţele artei şi ale întâmplării fiind satisfăcute, gândirea îşi contemplă opera cu iubire. – Dar tu eşti mort. Un fir de mătase prost pregătită a făcut din ştiinţă un asasin; acest nespus de mărunt detaliu a făcut să eşueze lucrarea lui Euscalp şi a Athenei (Paul Valéry, Eupalinos sau Arhitectul).

Alteori ştiinţa nu distruge, ci se arată doar neputincioasă. Neputinţa ştiinţei se naşte în încercarea de a fixa un obiect subtil şi efemer. Efemeritatea este dimensiunea în care trăiesc operele, căci ideile prin care sunt ele judecate sunt schimbătoare. O astfel de idee nestatornică prin care conceptul de operă este constant construit în critică este ideea de frumos. Estetica, ştiinţa care s-a clădit în jurul acestei idei, s-a confruntat cu mai multe probleme decât răspunsurile pe care le avea la îndemână: schimbarea preferinţelor la oameni, ştergerea atâtor opere care au fost ridicate în slăvi, creaţiile noi cu totul şi resurecţiile imposibil de prevăzut (idem).

Iar dacă ştiinţa distruge opera în încercarea de a surprinde regulile ce-i guvernează lumea sau pur şi simplu nu reuşeşte să-i surprindă natura, se naşte întrebarea de ce nu am lăsa opera să-şi spună părerea ei despre operă. De ce nu am căuta conceptul de operă construit de Valéry în chiar miezul operei lui? De ce nu îl mai citim pe Paul Valéry? Critica operelor ne-a îndepărtat de opere, oferindu-ne în schimb falsa senzaţie că le-am înţeles. Ne-o spune şi acest mare creator şi teoretician. Dar ce ştie el?