Lumi Explicative

The Trial (1993) februarie 16, 2010

Ecranizarea lui David Hugh Jones rescrie imagistic destul de fidel romanul omonim al scriitorului austriac Franz Kafka.

Filmul debutează ex abrupto, păstrând tonul romanului. Dimineaţa scăldată într-o lumină stranie ne dezvăluie un Joseph K. interpretat magistral de Kyle MacLachlan, binecunoscut telespectatorilor români prin rolul principal din miniseria Twin Peaks, capodopera lui David Lynch. Parcă în aceeaşi notă, care i se potriveşte de minune, protagonistul desfăşoară filmic un destin tragic (este arestat la domiciliu de ziua sa de naştere), ambalat în tribulaţii interioare fără limite. Lupta între frică şi iubire, din Twin Peaks, care paralizează în final personajul, anulându-i personalitatea în urma contactului cu energiile malefice din Sălaşul Negru, lasă locul, pentru personajul din The Trial, unei lupte cu societatea. Această luptă se dovedeşte, însă, cu totul superficială. Joseph K. se află într-un război al nervilor, într-o teribilă criză de alteritate ultragiată.

Să existe, totuşi, o vină reală în raport cu care personajul, obnubilat, îşi presimte necesitatea condamnării? Unele indicii sugerează aluziv, vag indirect această vină identificabilă, în principiu, în conduita lui Joseph cu femeile (tinere). Aparent, Joseph K. se face vinovat de o oarecare lejeritate (să nu-i spun promiscuitate) în relaţiile sale cu femeile, ce nu intră, însă, automat sub incidenţa legilor statului, deci necondamnabilă în virtutea tribunalelor „obişnuite”. O serie de perspective reprobatorii îi deschid tânărului funcţionar de bancă drumul către pierzanie. Şi el se aruncă, orbeşte, în vâltoarea evenimentelor, nesesizând că se condamnă progresiv. E adevărat, tribunalul care îl judecă este unul „amoral”, dar poate că tocmai în asta rezidă cuvenitele proporţii ale absurdului kafkian. Tribunalul acesta este format din semenii care aruncă toţi cu piatra în aproapele lor.

La prima înfăţişare la Tribunal, tânărul K. are o ieşire violentă faţă de comportamentul indecent al lui Berthold (Andrew Tiernan), în mijlocul unei scene de amor cu femeia care îl întâmpinase la intrare, petrecută în timpul şedinţei Tribunalului! Când îşi aşteaptă, împreună cu Block, rândul să intre la avocatul Huld (Jason Robards), primeşte un reproş aparent de neînţeles din partea acestuia: „Buzele tale te condamnă”. Reacţia lui Joseph este pe măsura neînţelegerii situaţiei în care se află de fapt: „Buzele mele, dar cum ar putea buzele mele să-mi arate vinovăţia sau nevinovăţia?” Încadrate într-un context mai larg, cuvintele lui Block (Michael Kitchen) sunt profetice (şi fatidice) pentru Joseph: buzele îi dau o dublă condamnare, una care ţine de fiziologic (sărutul) şi alta care ţine de spiritual, discursul. Joseph K. îşi clamează mereu nevinovăţia, dar face dragoste cu soţia avocatului. Vizita sa la pictorul Titorelli (Alfred Molina) e revelatoare: fetişcanele îl condamnă şi ele, râd de opacitatea sa funciară. Tot traseul iniţiatic al lui Joseph K. e presărat cu oameni cheie ai Tribunalului, însă el nu ştie să-şi deschidă ochii nici măcar atunci când e deja prea târziu. În momentul în care i se destăinuieşte preotului, K. nu omite să acuze tribunalul că se lasă ghidat în deciziile sale de influenţa femeilor. Preotul (Anthony Hopkins) are o reacţie violentă de respingere: „Nu-ţi dai seama că singur te condamni?” Absurdul contextului ar fi acela că Joseph se face vinovat că e om, că nu poate să-şi reprime tendinţele fiziologice. Problema vinii nu este cu ceilalţi, problema este cu el. Când este înjunghiat, K. observă o prezenţă feminină undeva la o mansardă, în depărtare, iar imaginea cu care moare este aceea a închiderii implacabile a ferestrei, deci a tentaţiei. În ultimă instanţă, ipostaza de Casanova îl condamnă fără drept de apel.

Rândurile de faţă se doresc a fi o ipoteză de interpretare, dar care să nu excludă sâmburele de mister care germinează constelaţia ideatică a filmului. La o primă lectură, n-am observat în roman aceeaşi linie de conturare a vinei, dar citind din nou, am observat afinităţi în această direcţie, desigur mai complex sugerate. Filmul speculează astfel de indicii, deschizând căi de interpretare în cheie antropologică şi filosofică a destinului uman. Cartea, în schimb, mizează pe o complexitate a dinamicii lăuntrice, a înlănţuirii gândurilor personajului, a unui monolog interior care în film lipseşte. Dimpotrivă, în film sunt intens exhibate atitudinea şi comportamentul lui Joseph K. în raport cu membrii Tribunalului. Omul este pus în relaţie cu anumiţi stimuli care îi determină desfăşurarea sa în lume, reacţiile în sistemul social, sondarea metafizică a abisurilor personalităţii. Personajul se află mereu în vecinătatea vidului, vede oamenii ca o colecţie de măşti în spatele cărora se ghicesc cele mai odioase intenţii. K. îşi închipuie o reţea de conspiraţii la scară globală ce acţionează împotriva unor funcţionari ca el, oameni „nevinovaţi” şi loiali, devotaţi statului şi muncii.

Procesul lui K. este, însă, un proces de conştiinţă, cu toate consecinţele şi implicaţiile ce pot rezulta. Iar în acest proces, omul este propriul lui călău. Primul cap de acuzare este fuga de răspundere în faţa semenilor, laşitatea de a nu-ţi recunoaşte defectele, sau incapacitatea de a le sesiza dinamica. Însă, oamenii sunt oglinzi ciudate, în care se reflectă aceleaşi vicii, aceleaşi erupţii sau implozii psihologice majore pentru cârmuirea existenţei. Când un om a intrat sub incidenţa Legii (sau, mai bine zis, a lipsei acesteia), adică a unui spirit de sacrificiu pe altarul destinului individual, se declanşează automat un principiu latent în conştiinţa umană. Acest principiu operează ca bumerang al retribuţiei. Condamnatul îşi vede, parcă pe un ecran, faptele în tuşă groasă pentru care este acuzat.

Joseph K. este un astfel de narcisist al Legii, un acuzat şi un acuzator în acelaşi timp. Un personaj a cărei conştiinţă a intrat într-un proces de transformare inversă, de implozie ce aminteşte apocalipsa personală a fiecărui om ce se condamnă pe sine. Asta încearcă să-i explice preotul, însă labirinturile spirituale prin care rătăceşte Joseph K. sunt proiecţii ale propriei minţi, ajunse într-o etapă a căutărilor sterile. Rătăcirea de adevăr este simptomatică pentru K. Găseşte foarte greu Tribunalul, i se face rău când revine pentru a-şi clarifica situaţia, ulterior i se pune în vedere că Tribunalul se află peste tot, că el, Joseph K. trăieşte deja într-un spaţiu al condamnării, în care o mie de ochi şi de guri, toate condamnate, dar „în alte cauze”, pe nivele diferite de existenţă în labirinturile ce ascund Legea, îi decid inexorabil soarta. Scena finală este o scenă a renunţării. Fereastra care se închide este un alt scut al Legii pentru care, culmea, personajul a fost chemat în lume, dar pe care nu a înţeles-o în toate implicaţiile sale. Tragismul lui Joseph K. este existenţa în sine, dublată de conştiinţa difuză a acestei existenţe, şi de năzuinţa spre ceva intangibil. Tragismul lui Joseph K. se aseamănă, într-o cuvenită măsură, cu tragismul lui Făt-Frumos din basmul atemporal Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.